ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF
Pe strada Prundului la nr. 4 găsim o placă comemorativă pe care stă scris: “Aici s-a născut şi a copilărit poetul Şt.O. Iosif 1875 – 1913, cântăreţ al frumuseţilor patriei şi al vieţii poporului”. Casa a fost cumpărată de Andrei Şaguna ca locuinţă pentru directorul şcolii.
Tatăl său a fost al treilea director al Gimnaziului Românesc, profesor de latină, elină şi germană, licenţiat în fi lologie la Leipzig. Mama, Paraschiva, născută Mihălţeanu, a fost fiică de preot. Al 5-lea copil al familiei, Şt. O. Iosif începe prin a scrie versuri într-o notă melancolică. Poet liric şi traducător, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, Şt.O. Iosif a studiat în Braşov, Sibiu şi Paris. Se înscrie la Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti dar nu se prezintă la examene.
Căsătorit cu Natalia Negru, are o fiică: Corina.
Publică poezii în Viaţa, Adevărul, Epoca literară, Convorbiri literare, Pagini literare, Curierul literar. La Paris face cunoştinţă cu Dimitrie Anghel cu care colaboreară o bună bucată de vreme, scriind sub acelaşi pseudonim. Prietenia cu Dimitrie Anghel a avut însă un final nefericit, amândoi iubind aceeaşi femeie, pe Natalia Negru. Lucrări: Patriarhale, Romanţe din Heine, Din zile mari, Credinţe. Cele mai frumoase poezii: April, Bunica, Cântec de primăvară, Elegie, Învins, Nopţi de vară, Nucul, Pribeagul, Veselie etc.
Nu cu mult timp în urmă, la 22. 06. 2013 s-au împlinit 100 de ani de la moartea prematură a marelui poet Şt. O. Iosif. Puţină lume mai studiază astăzi opera poetului ardelean, dar şi mai puţină se apleacă asupra obârşiei lui. Pentru că pe linie maternă mă leagă de familia poetului bunicul meu Ioan Iosif (18976-1962), fiindu-i văr, şi pentru că din “Monografia satului” Drauşeni scrisă de un alt descendent al familiei avem multe informaţii despre originea familiei Iosif, voi consemna următoarele:
Pe la 1720, când austriecii au obţinut unele victorii în războaiele contra turcilor, câteva formaţiuni ale armatei au fost dislocate în Ardeal pentru apărarea satelor săseşti. Aşa se face că la Draus, pe atunci o aşezare strategică de pe “Fundus Regius” – Ţara crăiască –, a poposit un batalion de mercenari macedoneni care să întărească apărarea aşezării Draus, pe atunci marginea de est a aşezărilor săseşti din Ardeal, învecinată cu Ţara secuilor din Odorhei – Sf. Gheorghe. Cu această oaste au sosit şi doi copii care-l însoţeau pe tatăl lor, combatant mort în timpul luptelor cu turcii (1718-1720). Ei se numeau Iosif (14 ani) şi Darie (12 ani). Dintre ei, Iosif a rezistat vremurilor şi a devenit intendent al trupelor. Fiind mai întreprinzător decât fratele lui, Darie, cu timpul şi-a format o familie cu o româncă din sat şi a avut un singur băiat – Iosif zis mai târziu “Omul”, născut între anii 1730 - 1735.
Iosif Omul – cu multiple preocupări, cunoscător al limbilor germană şi maghiară, agreat de mai marii vremii, a obţinut cetăţenia “Fundus Regius” şi a fost primit în satul Draus, dându-i-se şi 4 iugăre de pământ pentru lucru şi întreţinerea familiei.
Căsătorit cu o fată din comuna Retişdorf, a avut cinci băieţi şi o fată. Băieţii: Stan, Samuilă, Nicolae, Zahei şi Mihai, iar fata - Domnica. Toţi aceştia şi-au întemeiat familii, aşa că la 1824 fi gurau în registrele săseşti 10 familii. Pe linia lui “Stan Omul“ s-a format o familie de preoţi, Stan fi ul cel mare ajungând protopop de Cohalm (Rupea). Împreună cu fi ul său Ion (1822-1909), preot în Draus, a participat la Revoluţia din 1848 din Ardeal. După înăbuşirea revoluţiei protopopul Stan cu familia lui au emigrat în Ţara Românească pentru a scăpa de prigoana trupelor maghiare şi habsburgice. Aşa se face că fi ul mai mic Ştefan, atunci elev de Gimnaziu la Sibiu, vine în Ţara românească unde se formează ca viitor profesor de elină, latină şi română, ajungând în anii 1872 – 1891 director al Liceului Andrei Şaguna din Braşov. Aici la Braşov, în casa vecină cu actualul Colegiu Naţional Andrei Şaguna de pe strada Prundului, la 11 sept. 1875 se naşte fi ul Octavian Ştefan, viitorul poet ardelean. Din dragoste pentru străbunii lui, bunicul Stan, protopop, şi unchiul său preotul Ion, participanţi la Revoluţia din 1848, a scris poemul istoric “Zorile” publicat în 1907, iar bunicii lui i-a dedicat poezia “Bunica”, publicată în “Convborbiri literare” în 1900, precum şi “Fusul”. În încheiere vreau să reamintesc că în parcul Nicolae Titulescu se afl ă bustul poetului pe soclul statuii fi ind scrise versuri din poemul istoric Zorile.
Ioan Dracea
Bunica
Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.
Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori şi până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la ţară...
Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.
De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...