La stropit cu lăutarii-n frunte
Obiceiul udatului fetelor a fost răspândit de saşi, întâi în comunităţile catolice, apoi a fost preluat şi de românii creştini ortodocşi. Junii din Şcheii Braşovului au adoptat şi ei stropitul şi îl duc mai departe. În Lunea Paştelor, pe la prânz, junii tineri se adună în Prund. După ce joacă tradiţionala „horă a junilor“, aruncă pe rând buzduganul, se împart în trei grupuri și conduşi de „şerji“ - vătaf, armaşul mare și armaşul mic - pleacă la stropit. Fiecare grup are în frunte lăutari ţigani care cântă din cobză şi vioară „Hora junilor“. Mai întâi se duc la şerjile celorlalte grupuri. Apoi iau la rând casele cu fete nemăritate. Trec pragul casei rostind urarea „Christos a înviat“, stropesc domnişoarele cu parfum, iar în schimb sunt serviţi cu ouă roşii, vin şi cozonac. De obicei băieţii se servesc cu tot ce li se oferă, iau ouă roşii, dar se obişnuieşte să lase altele în schimb pe masă.
Masă la casa vătafului
Pentru că sunt stropite cu parfum, fetele împodobesc pieptul junilor cu flori colorate. După ce s-a îndeplinit acest ritual, dacă grupul are un conducător mai deosebit, vor juca o sârbă sau un brâu, chiar la casa celui care i-a primit. În joc se poate prinde şi bărbatul-gazdă, dar nu şi femeile. Înainte de-a se însera, grupurile pornesc spre Biserica „Sfânta Treime“ de Pe Tocile, după care poposesc la casa vătafului care aşterne o masă mare pentru junii care au participat la stropit.
Aruncatul în ţol
Joia după Paști, toţi junii tineri, împreună cu vătaful lor, armaşul mare şi armaşul mic, îmbrăcaţi în frumoasele lor costume se adună in Prund .Ei merg la Crucea lui Ilie Birt unde cântă „Cristos a înviat” apoi, pe acordul muzicii lăutarilor care-i însoțesc, joacă hora junilor.După care, junii tineri sunt aruncaţi în ţol, lângă Biserica Sfîntul Nicolae. Ei aduc un țol mare, dreptunghiular, destul de gros, pe care îl ţin de colţuri şi de margini cât mai multe persoane. Cu acel covor va fi aruncat în sus prima dată vătaful grupului. El trebuie să-şi găsească o poziţie în aşa fel încît să nu cadă în picioare pe covor. Aruncat cam la 2-3 metri deasupra covorului, junele trebuie să bată din palme, iar hazul este general, pentru că se strigă fel de fel de vorbe, de încurajare sau ironice la adresa celui aruncat. Junele este aruncat în sus de trei ori. Ritualul marchează însă recunoaşterea apartenenţei la grup şi confirmă curajul tanărului.