BALADA   SCHEIULUI

           de Ionel Catană

Suntem români, dornici de libertate
Și aşezați aici, în fundul de Cetate,
De vremi îndelungate, noi ne-am păstrat ființa.
Creștini din tată-n fiu, nu ne-am călcat credința.
 
Mândri întotdeauna de numele “bizari”
Ce ni l-au dat străinii zicându-ne “trocari”,
Am împletit în troace găitane boierești
Și le-am trimis departe la curțile domnești.
 
Ne-am legănat în car, cu lunile de-a rândul.
Și cântecul bătrân, cu jale depănându-l
Pe drumurile înguste și pline de noroi
Am dus dorul departe, departe de la noi.
 
Cu zâmbetul pe buze și obosiţi adesea,
Ne întorceam cu pește și aur din Odessa
Noi aduceam blăniţe şi ne făceam din ele
Costume cu găitane, giubea şi malotele.
 
Iubiţi de domnitorii de dincolo de munte,
Ne-au ridicat biserici, ne-au pus în loc de frunte.
Cu crez în cele sfinte am fost întotdeauna,
Noi ne-am zidit liceul, la-ndemnul lui Șaguna.
 
S-au aciuit la noi prea înțelepte fețe,
Ca “FOAIA PENTRU MINTE”, ei ne-au lăsat povețe
Și-au luminat cu scrisul, tot neamul românesc,
Au întărit credința şi graiul românesc.
 
De veacuri, pe scheian l-au preamărit toți leșii,
Chiar primul tipograf, diaconul Coresi
S-a înfrățit cu noi și după aventură,
Ne-a dat evanghelistul prima tipăritură.
 
Apoi cu frunți senine și iubitori de neam,
În secolul trecut prin Schei îi întâlneam,
Pe protopopii Tempea, Popazu și Barac,
Cinstită să le fie memoria în veac.
 
Barițiu, Mureșianu și cu maestrul Pann
Au făcut mare cinste poporului scheian.
Au tălmăcit “chemarea”, au răsculat și morții,
I-au adunat la luptă pe Câmpul  Libertății.
 
Se zice că odată, s-au învoi toți trei,
Să meargă la plimbare, într-o grădină-n Schei.
Cu voce, Mureșianu citeşte poezia
Și Anton cântărețul, încercă melodia.
 
Au încercat atâtea, nu mai puteau de dor
Şi ambii au tălmăcit-o-n cheia re major.
Deci leagănul chemării şi-al versurilor ei
Este grădina Zimen, cea mai frumoasă-n Schei.
 
Bisericuța noastră, cu sfântul Neculai,
E astăzi o comoară, un colțișor de rai.
Pictura cea sublimă, lucrată în ulei,
Se-mbină cu costumul trocarilor din Schei.
Duminica la slujbă și chiar de sărbători
Ei se gătesc frumos, sclipind ca niște sori,
Cu cioareci de dimie și cu cămașe mari,
Ce-s albe ca zăpada și trec peste ițari.
 
Cu cizme lăcuite și gulerul de blană,
Ascultă rugăciunea și stau smeriți în strană.
Ei țin la obiceiul de la părinții lor,
Se-ntrec în vătășie și cu credință mor.
 
Femeile scheiene sunt mândre și frumoase,
Sunt soțioare bune și foarte credincioase,
Ele-și iubesc copiii, mai mult decât pe sine,
La muncă și la toate, sunt harnice albine.
 
Și ce frumos se-mbracă, costumu-i un tezaur
Cu laibăr de mătase și cu gherdan de aur,
Pe umăr cu scurteică, sau malotele moi,
Pe cap ștergare fine, lăsate-n două foi.
 
Ce dulce maiestoasă întinde hora mare,
În mâini își ține sumna, să n-o calce-n picioare.
Și breaza cu Nițică o joacă într-o pană
O bat pe loc cu sete și o trece pe sub mână.
 
Flăcăi cu portul lor, de Sfănta Înviere
Se pun cu junii și obiceiul cere
Să se grupeze-n cete, conduse de vataș
De armaș mic și mare și de un mic sutaș.
 
Tineri fără mustață şi cu bujori în față,
În costumașul lor, ținuta li-i marcată
Și joacă hora mare, unde cu tot elanul
Se opintesc s-arunce în slavă buzduganul.
 
Adesea se întâmplă că buzduganul scapă
Și din viteza mare, îl aruncă peste cap.
Lumea înspăimântată aleargă ca nebună,
Dar Vasilică Grecu a prins fierul în mână.
 
Se umflă-n pene Grecul și peste umăr cată,
Apoi întinde serjei ghioguța blestemată.
Lumea cu bucurie îi face complimente…
El e satisfăcut că are așa momente.
 
Mariți, lângă el, cea mai frumoasă fată,   
Acum ar vrea din suflet să fie sărutată
De Vasilică al ei, cel mai unic fecior.
Ea îl iubește mult pe cel mai scump odor.
 
Pe scurt, asta-i balada românilor din Schei.
Iubite cititor mai mult tu dacă vrei
Să îți comanzi chiar astăzi ”Volum splendid din Schei”
De Mușlea C. Candid de la Biserica din Schei.

Înapoi

 

 
Website gratuit
Designed by Free CSS Templates.